Sezonul în curs se poate încheia cu o activitate foarte mare pe piața transferurilor. Pe lângă jucătorii foarte importanți care sunt în stand-by și așteaptă noi oferte, foarte mulți fotbaliști vor fi la finalul contractului în iulie 2014 și vor acea ocazia să plece gratis. Goana după semnătura lor a început deja, binecunoscut fiind faptul că oricine poate semna un nou angajament cu altă echipă, dacă se află în ultimele șase luni de contract.
Simbolurile lui Chelsea așteaptă!
Printre acești jucători se află și căpitanii lui Jose Mourinho. John Terry (33 de ani) și Frank Lampard (35 de ani) vor rămâne fără contract la finalul sezonului și până în acest moment nu au primit vreo ofertă de prelungire. Totuși, portughezul a dat de înțeles că celor doi li se va propune prelungirea contractului. Un caz aparte este cel al lui Ashley Cole (33 de ani). Aflat în aceeași situație ca cei doi, fundașul stânga se pregătește să părăsească echipa având în vedere că nu mai este titular de drept. Nici Samuel Eto’o (32 de ani) nu se află într-o situație foarte bună. Atacantul camerunez a fost adus la sfârșitul verii cu un contract valabil pe un an, iar semnele că va pleca sunt foarte clare.
9,5 milioane de euro pe sezon este salariul actual al lui John Terry
United schimă linia de fund
Cuplul de fundași centrali Vidic-Ferdinand se află într-o situația neplăcută. Despre sârb s-a scris că va pleca de la United încă din această vară, dar insistențele lui Moyes l-au făcut să rămână. Totuși, este de urmărit dacă Vidic (32 de ani) va accepta prelungirea contractului. Nu același lucru se poate spune și despre Rio Ferdinand (35 de ani). Din cauza multiplelor accidentări din ultima perioadă, jurnaliștii englezi cred că este posibil ca apărătorul se poate retrage la finalul sezonului. Un alt fotbalist aflat în ultimele șase luni de contract este Patrice Evra, dar Moyes nu pare dispus să îl păstreze. De serviciile sale s-a arătat foarte interesată AS Monaco.
12 sezoane a jucat Rio Ferdinand la Manchester United, alături de care a câștigat 15 trofee
Valdes, antamat de Monaco?
Poate cel mai urmărit fotbalist al acestei perioade este Victor Valdes. Goalkeeper-ul Barcelonei a anunțat la începutul acestui sezon că nu își va mai prelungi contractul cu echipa catalană, fiind în căutarea unei noi provocări. AS Monaco este echipa despre care se spune că are deja semnat un pre-contract cu portarul spaniol și, cel mai posibil, chiar va fi viitorul club al jucătorului.
15 trofee a câștigat Victor Valdes la Barcelona
Matuidi îi încaieră pe șeici
PSG se află într-o situație dificilă. Mijlocașul Blaise Matuidi amână semnarea unui nou contract, iar semnele sunt că Manchester City negociază deja cu „închizătorul” parizienilor. Săptămânile viitoare este așteptat un răspuns ferm din partea fotbalistului de 26 de ani.
20.000.000 euro este cota de piață a lui Matuidi, conform transfermarkt.co.uk
Alți fotbaliști care pot rămâne liberi de contract: Tomas Rosicky (Arsenal), Miroslav Klose (Lazio), Fernando (Porto), Bafetimbi Gomis (Lyon), Cambiasso (Inter), Diego Milito (Inter), Kaboul (Tottenham)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER