Licitație de jucători!** India și-a deschis luni seară „cimitirul elefanților”! Unde vor juca Cannavaro, Crespo și Jay Jay Okocha
Adus de britanici în urmă cu 200 de ani, fotbalul nu s-a bucurat de prea mare succes în India. Pasiunea e rezervată cricketului sau hocheiului pe iarbă. Campionatul intern de fotbal e slab, India, ca țară, fiind abia pe locul 158 în clasamentul FIFA (din 203). În țara care a inventat Bollywood-ul, o companie, „Celebrity Management Group”, a semnat un contract pe 30 de ani cu federația de fotbal indiană, cu scopul creării unui nou campionat. Unul bazat pe câteva echipe (proiectul a fost pentru șase), fiecare care să aibă un (fost) jucător de top, cu scopul atragerii fanilor la stadion și al vânzării pe bani frumoși al drepturilor TV.
Pe Barnes și Sorin nu i-a vrut nimeni
După modelul din cricket, sportul-rege în India, luni seară a avut loc prima licitație a noului campionat de fotbal, Premier League Soccer (PLS). Crespo a ieșit cel mai bine din licitație, cu un salariu de 840.000 de dolari, în timp ce, la antrenori, cei mai mulți bani i-a primit Fernando Couto (240.000 de dolari). Până la urmă au fost vândute doar cinci francize de echipe din cele șase, astfel că antrenorul John Barnes și fotbalistul Juan Pablo Sorin au rămas neachiziționați.
Primul sezon din PLS va debuta pe 25 februarie și se întinde pe parcursul a șapte săptămâni (exclusiv în Bengalul de Vest), proiectul pentru sezoanele următoare fiind pentru extinderea numărului de echipe și a statelor indiene care să găzduiască competiția.
83 de milioane de indieni urmăresc fotbalul la TV, iar 55 la sută dintre ei sunt interesați de liga internă
2,5 milioane dolari este limita maximă salarială stabilită de fiecare echipă
India este țara cu cei mai mulți locuitori (1,2 miliarde), după China (1,3 miliarde)
CAN – Mama lui Drogba gătește pentru fani
Cei 60 de suporteri ai Coastei de Fildeș care au însoțit naționala în Guineea Ecuatorială, la Cupa Africii, sunt hrăniți de mama atacantului Didier Drogba! În incinta stadionului „Malabo”, Clotilde gătește pentru fani zi de zi preparate din pește, cartofi și orez, de care fotbalistul lui Chelsea nu are însă voie să se atingă, deoarece regulamentul competiției spune că jucătorii au voie să mănânce doar la hotelul la care sunt cazați.
ȚARA GALILOR – S-a sinucis din cauza soției?
Soția regreatatului Gary Speed a dezvăluit că în noaptea dinaintea sinuciderii galezului cei doi au avut o ceartă aprinsă, cauzată de ieșirile prea dese în oraș ale fostului antrenor. Louise (41 de ani) povestește că a fugit de acasă în acea noapte și a dormit în mașină, iar la întoarcere l-a găsit pe Gary spânzurat în casa din Chester în care locuia cuplul. „Am schimbat cuvinte dure, iar eu am plecat să-mi limpezesc mintea. Cu patru zile înainte, mi-a scris într-un SMS că se gândește să se sinucidă!”, susține văduva fostului selecționer al Țării Galilor.
SPANIA – Demis după șase ani!
Sporting Gijon, penultima clasată din Primera Division, a anunțat demiterea antrenorului Manolo Preciado Rebolledo (54 de ani), care se afla la cârma echipei încă din 2006! Cel mai longeviv tehnician din Spania, lăudat și de Jose Mourinho după un meci direct, a plătit astfel tribut înfrângerilor consecutive cu Villarreal (0-3) și Sociedad (1-5), care au afundat-o pe Sporting în zona retrogradării a clasamentului. Preciado este cel de-al șaptelea antrenor demis în Primera Division în acest sezon, după Laudrup (Mallorca), Cuper (Santander), Garrido (Villarreal), Manzano (Atletico Madrid), Aguirre (Zaragoza) și Fabri (Granada).