Echipa catalană a câștigat trofeul pentru a doua oară. Messi, autorul unei „duble”, a egalat performanța coechipierului Pedro, din 2009.
„Regele” Messi l-a pus la punct pe „uzurpatorul” Neymar, Barcelona a mai predat o lecție de fotbal. Cu ajutorul unei echipe braziliene care n-are în ADN lecția autobazei. Ieri, în finala CM al Cluburilor, echipa catalană a spulberat-o pe Santos, 4-0, și și-a îmbogățit muzeul cu încă un trofeu, al cincilea din acest an. Messi a egalat performanța lui Pedro din 2009 (a marcat în toate cele șase competiții), iar cu „dubla” de ieri a ajuns la 55 de reușite în acest an. Pentru Barcelona!
Finala așteptată de la CM al Cluburilor a avut și rezultatul așteptat. În afara lui Pele, care miza pe fosta sa echipă, „Barça e mai bună, dar va câștiga Santos”-, puțini credeau într-un alt deznodământ în duelul dintre campioana Europei și cea a Americii de Sud. Cu atât mai mult cu cât brazilienii nu știu, genetic, să facă faza defensivă. Iar când nu ai mingea (Barcelona a încheiat cu o posesie de 71%), e mai greu să ataci. La Yokohama, echipa „blaugrana” a tranșat finala încă din primele 45 de minute, cu reușitele lui Messi (17), Xavi (24) și Fabregas (45). „Prima repriză a fost excelentă. Am jucat ca niște mari artiști. Jucătorii mei au reușit să transpună pe teren ce și-au imaginat, iar rezultatul a demonstrat acest lucru. Messi a fost perfect”, a explicat ulterior Guardiola, la conferința de presă.
Messi. Leo MesSIX Argentinianul a fost chiar protagonistul finalei. A deschis balul, cu o scăriță peste Cabral, goalkeeperul lui Santos, l-a condus (a fost cel mai periculos om al Barcelonei), apoi tot el l-a închis (cu reușita din minutul 84). Cu „dubla” din finală, Messi a ajuns la 55 de goluri pentru Barcelona, doar în acest sezon! Și l-a egalat pe coechipierul său Pedro, care în 2009 marca în toate cele șase competiții (câștigate atunci de Barcelona): campionat, Cupă, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei și CM al Cluburilor. În 2011, Barça a ratat Cupa Spaniei, dar își continuă marșul. „Nu știu dacă Barcelona e invincibilă, dar e clar cea mai bună din lume. Azi (ieri, n.r.) ne-a dat o lecție”, a completat Neymar, anihilat perfect de Puyol. Atacantul pe care tot Pele îl vede „peste Messi”, pentru care se bat Barcelona, Real și Chelsea, a fost o umbră a vârfului care dinamitează defensivele perisabile din Brazilia și America de Sud. În fața unor apărători de top, n-a mișcat.¢
22 decembrie este data ultimului meci al Barcelonei din acest an, în returul din „16”-imile Cupei Spaniei, cu L’Hospitalet. În tur, Barça s-a impus cu 1-0
Pe locul 3 la CM al Cluburilor s-a clasat gruparea qatareză Al Sadd, care a trecut la penalty-uri de japonezii de la Kashiwa Reysol.
„Nu ne simțim învinși. Nu e nicio rușine să pierzi în fața Barcelonei. Nu cred că o poate învinge cineva la ora actuală” Muricy Ramalho, antrenor Santos
„Stilul nostru e același: să păstrăm mingea, să avem posesie cât mai mult. Cu Santos am făcut asta la perfecție” Leo Messi, atacant Barcelona
43 de goluri a marcat Ronaldo în 2011, în Primera, cu unul mai mult decât recordul lui Messi (2010)
Al 13-lea trofeu (din 16 posibile) a însemnat CM al Cluburilor pentru Guardiola, la Barcelona, în doar trei ani și jumătate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER