Mircea Lucescu în continuare nu are pace la Dinamo Kiev, iar ultrașii clubului nu par a da un pas înapoi în demersul lor, prin care îl contestă vehement pe antrenorul român. Liderul unui grup ultras îl atenționează pe Lucescu și susține că suporterii nu vor uita de rivalitate.
Venirea lui „Il Luce” la Kiev a produs vehemență dusă la extrem în rândul fanilor lui Dinamo, iar ultrașii radicali îl contestă cu toată putința. Alexei „Dexter”, liderul unui grup ultras de suporteri, îl avertizează pe Lucescu că nu va avea liniște la echipa sa nou preluată și se va confrunta cu tensiuni din ce în ce mai mari. Toate acestea, din cauza rivalității „fără scrupule” pe care tehnicianul român a „sădit-o” încă din vremea în care se afla pe banca celor de la FC Shakhtar Donetsk.
Cel supranumit „Dexter” nu înțelege alegerea lui Mircea Lucescu, făcută la vârstă de 75 de ani, de a prelua o echipă cu un mediu care i se împotrivește total.
„Fanii sunt împotriva numirii unui antrenor care a turnat multă mizerie pe clubul de fotbal Dinamo Kiev şi pe Ucraina şi care de-a lungul carierei sale a fost fără scrupule, alunecos şi nu şi-a ţinut cuvântul. Astea sunt valabile nu numai carierei la Şahtior. Aşa a fost şi când a trecut de la Galatasaray la Beşiktaş.
În Rusia, el a spus că totul este greşit pentru el, a dat cu căciula de pământ şi aşa mai departe. Comportamentul său nu este demn, este inacceptabil. Nu ne dorim o persoană care să aibă o reputaţie atât de pătată la cârma lui Dinamo.
Nu înţelegem de ce el, la 75 de ani, are nevoie de acest stres. O să fie o tensiune constantă, la toate jocurile. Pentru fiecare eşec, va fi criticat. Nu va putea antrena în linişte. Chiar dacă nu vor permite accesul fanilor pe stadion – ceea ce nu vreau să cred – jurnaliştii vor pune presiune, foştii jucători vor pune presiune. Iar această presiune afectează întreaga echipă.
Poate că aceasta a fost o provocare deliberată. Nu exclud o astfel de nuanţă. Problemele trebuie abordate pe măsură ce apar. Nu merită să spunem acum ce vom face într-o situaţie sau alta. Desigur, ne gândim în avans la toate opţiunile posibile. Până la urmă, nimeni nu a crezut în numirea lui Lucescu”, a declarat Alexei „Dexter”, conform news.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER