Lionel Messi, în fața judecătorului: „Nici măcar nu știu ce semnez”. Cum s-a apărat argentinianul în fața justiției

Argentinianul Lionel Messi, jucător la Barcelona, trece printr-o perioadă complicată în afara terenului. Câștigător al Balonului de Aur în cinci rânduri diferite, atacantul în vârstă de 28 de ani va trebui să se prezinte la tribunal pentru a se apăra de acuzațiile de fraudă care i s-au adus în ultimii ani.

Messi, împreună cu tatăl său, Jorge Horacio, au trei capete de acuzare la activ, conform cărora cei doi au construit un lanț de firme fantomă în Belize și Uruguay pentru a evita plata unor taxe către stat, taxe impuse pe veniturile din drepturile de imagine în perioada 2007-2009. Aceste taxe se ridică la suma de 4,16 milioane de euro.

Cotidianul iberic El Periodico a accesat o declarație dată de Messi în fața unui judecător din toamna lui 2013, iar jucătorul sud-american a dat de înțeles că tatăl său se ocupă de procedurile birocratice, în timp ce el nici măcar nu știe ce semnează.

„Am semnat niște contracte, însă niciodată nu mă uit atent peste ele. Efectiv, nu știu ce am semnat”, a declarat Messi în fața judecătorului. „Tatăl meu se ocupă de acest aspect și am încredere în el, fac exact ce îmi spune el. Eu rămân dedicat fotbalului”, a mai adăugat superstarul formației catalane.

Procurorii spanioli cer o pedeapsă de 22 de luni și jumătate pentru tandemul Messi (tată-fiu) și o amendă echivalentă cu suma care nu a fost plătită la stat de către cei doi. În cazul în care vor fi declarați vinovați, justiția spaniolă le va acorda o pedeapsă cu suspendare, deoarece este prima abatere, iar pedeapsa nu depășește doi ani ca durată.


Articol publicat de Valentin Gherga
 

Publicat: 30 05. 2016, 14:20
Actualizat: 30 05. 2016, 14:21