Liverpool a adus un omagiu victimelor de la Hillsborough

Liverpool a adus un emoționant omagiu celor 96 de suporteri uciși în catastrofa de la Hillsborough, din urmă cu 25 de ani, duminică, la meciul cu Manchester City fiind ținut un solemn moment de reculegere, informează AFP.

Un banner cu „96, 25 ani” a fost desfășurat în tribunele de pe Anfield de către suporteri, iar jucătorii și spectatori au ținut un impresionat moment de reculegere, perturbat doar de zgomotul aparatelor foto.

Fanii au intonat imnul „You’ll Never Walk Alone”, iar jucătorii celor două echipe evoluează cu banderole negre.

Sâmbătă, 96 de locuri au rămas libere pe Wembley, în timpul semifinalei Cupei Angliei, dintre Arsenal și Wigan. Iar toate meciurile au început cu o întârziere de șapte minute față de orarul prevăzut.

La Hillsborough, clubul local Sheffield Wednesday a schimbat 96 de scaune albastre cu scaune albe, pe care au fost așezate trandafiri roșii.

La semifinala Cupei Angliei din 1989 dintre FC Liverpool și Nottingham Forest, disputată pe stadionul echipei Sheffield Wednesday, Hillsborough, 96 de fani ai cormoranilor au murit în urma unor incidente. Meciul s-a terminat la șase minute după fluierul de start.

Mediafax

Publicat: 13 04. 2014, 16:56
Actualizat: 13 04. 2014, 16:59