Liverpool își construiește un nou stadion: arena va avea 58.500 de locuri și va costa 150 de milioane de lire sterline
De 24 de ani așteaptă Liverpool un nou titlu de campioană! Iar cu trei etape înainte de finalul sezonului, „cormoranii” sunt mai aproape ca niciodată de primul titlu în formatul Premier League. După victoria de duminică de la Norwich, scor 3-2, echipa lui Brendan Rodgers s-a distanțat la patru puncte în fața lui Chelsea în fruntea clasamentului din Anglia, cu doar trei etape rămase de disputat.
Liverpool pregătește și o altă „surpriză” pentru fani la finalul acestei stagiuni. Potrivit DailyMail, conducerea „cormoranilor” a schițat deja planul pentru un nou stadion. Noua arenă a lui Liverpool ar urma să aibă 58.500 de locuri, iar întreg proiectul va costa 150 milioane de lire sterline.
Proiectul se va deșfășura în două etape, prima constând într-un „facelift” al actulului Anfield, iar a doua fiind reprezentată de creșterea capacității de la 45.000 de locuri la 58.500 de locuri.
Conform sursei citate, conducerea lui Liverpool va prezenta proiectul noului stadion administrației locale și este de așteptat să obțină toate aprobările necesare până la finalul acestui sezon. Se estimează că noua arenă va putea fi utilizată la capacitate maximă începând cu 2018.