Situație dificilă pentru Brendan Rodgers, după ce unul dintre cei mai buni jucători ai lui Liverpool, Raheem Sterling, l-a anunțat că nu are de gând să-și prelungească contractul și vrea să plece de pe Anfield.
Vestea vine ca un șoc pentru fanii cormoranilor, care vădeau în mijlocașul de 20 de ani o piesă esențială în angrenajul echipei pentru viitoarele sezoane.
După un prim sezon excepțional, Sterling și-a continuat evoluțiile bune și în actualul campionat, chiar dacă echipa a resimțit din plin despărțirea de Luis Suarez și accidentările lui Daniel Sturridge și nu a mai reușit să termine pe un loc de Champions League.
Cotat la 30 de milioane de euro, Sterling mai are contract cu Liverpool până în 2017, dar refuză prelungirea angajamentului, nemulțumit fiind de oferta cormoranilor (90.000 de lire sterline pe săptămână, adică 6.5 milioane de euro pe an!). Jucătorul cu origini jamaicane consideră că merită o sumă mult mai mare și i-a transmis clar managerului echipei că vrea să plece în această vară. Nemulțumirile jucătorului au fost alimentate și de faptul că oficialii lui Liverpool au „scăpat” în presă detalii de la negocieri, încercând astfel să pună presiune pe el pentru a semna.
Daily Mail notează că această săptămână va fi decisivă pentru viitorul mijlocașului, iar acesta va fi vândut dacă nu va accepta ultima propunere a clubului.
11 goluri a marcat internaționalul englez penru Liverpool în acest sezon, în toate competițiile, tot atâtea câte a reușit și în campionatul 2013-2014
Iar Sterling nu duce lipsă de oferte. Presa din Marea Britanie notează că toate cele patru echipe care vor reprezenta Anglia în Champions League în sezonul viitor – Chelsea, Manchester City, Arsenal și Manchester United – s-au arătat interesate de jucător, iar fotbalistul are și opțiuni de peste hotare, cu Real Madrid, Bayern Munchen și Juventus printre formațiile care s-au arătat dispuse să se așeze la masa negocierilor.
În aceste condiții, Sterling are toate șansele să se transforme în cel mai căutat jucător în vara lui 2015, acesta având toate atuurile de partea sa.
14 meciuri a jucat deja Sterling pentru naționala Angliei, pentru care a debutat pe 14 noiembrie 2012, într-un amical cu Suedia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER