Liverpool merge din eșec în eșec! Echipa lui Klopp a pierdut și cu Hull și se scufundă în clasament. Lukaku a marcat de patru ori într-un meci cu nouă goluri. Rezultatele din Premier League
Liverpool a pierdut, sâmbătă, meciul din deplasare cu Hull City, scor 0-2, în etapa a 24-a din Premier League, și poate coborî pe locul 5 în clasament. În schimb, rivala din oraș, Everton, a făcut spectacol cu Bournemouth, într-un meci în care belgianul Romelu Lukaku a înscris de patru ori.
Alfred N’Diaye a deschis scorul în minutul 44, profitând de o eroare a portarului Simon Mignolet. Omar Baye Niasse a stabilit scorul final în minutul 84, în urma unui contraatac al gazdelor.
- Hull: Jakupovic – Elabdellaoui, Ranocchia, Maguire, Robertson – Huddlestone, Grosicki (Meyler 80′), N’Diaye, Evandro (Tymon 62′), Clucas – Hernandez (Niasse 65′).
- Liverpool: Mignolet – Clyne, Matip, Lucas Leiva, Milner (Moreno 83′) – Lallana (Origi 83′), Henderson, Can (Sturridge 67′) – Mane, Firmino, Coutinho.
În urma acestui rezultat, Liverpool se menține pe poziția a patra a clasamentului, cu 46 de puncte, în timp ce Hull a urcat pe locul 18, cu 20 de puncte.
Liverpool are o serie de cinci meciuri fără victorie în campionat (două înfrângeri și trei remize) și poate coborî pe locul al cincilea, dacă Manchester City va câștiga duminică, pe teren propriu, cu Swansea.
Iată celelalte rezultate înregistrate sâmbătă în Premier League:
- Chelsea – Arsenal 3-1 (Alonso 13′, Hazard 53′, Fabregas 85′ / Giroud 90+1′)
- Crystal Palace – Sunderland 0-4 (L. Kone 10′, Ndong 43′, Defoe 45+1′, 45+3′)
- Everton – Bournemouth 6-3 (Lukaku 1′, 29′, 83′, 85′, McCarthy 23′, Barkley 90+4′ / J. King 59′, 70′, Arter 90′)
- Southampton – West Ham 1-3 (Gabbiadini 12′ / Carroll 14′, Obiang 44′, Noble 52′)
- Watford – Burnley 2-1 (Deeney 10′, Niang 45+2′ / Barnes – penalty 78′) Cartonaș roșu: Hendrick (Burnley) 6′
- West Brom – Stoke 1-0 (Morrison 6′)
- Tottenham Hotspur – Middlesbrough 1-0 (Kane pen. 58)