Liverpool a pus ochii pe un alt jucător de la Southampton, echipă care în ultimii ani a livrat pe bandă rulantă vedete pentru a doua cea mai titrată echipă a Angliei. Francezii de la L’Equipe anunță transferul gabonezului Mario Lemina, mijlocaș defensiv în vârstă de 24 de ani.
„Cormoranii” au transferat jucători cu un potențial imens în ultimii ani de la Southampton, printre care Sadio Mane, Adam Lallana, Nathaniel Clyne sau Virgil van Dijk. De-a lungul timpului, pe Anfield au mai ajuns direct de la echipa la care a evoluat și Florin Gardoș nume precum Dejan Lovren, Ricky Lambert, Paul Jones sau Peter Crouch. Olandezul Van Dijk a devenit în această iarnă cel mai scump fundaș transferat vreodată, fiind capturat pentru 78,8 milioane de euro.
Crescut la Lorient, Lemina a mai jucat de-a lungul carierei pentru Olympique Marseille și Juventus. Campioana Italiei l-a transferat definitiv de la OM în 2016, pentru 10 milioane de euro. La numai un an distanță, Southampton a plătit 17 milioane de euro pentru Lemina, care a devenit o piesă de bază în echipa lui Pellegrino.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER