Omul de afaceri sirian Yahya Kirdi a anunțat, miercuri, într-un comunicat, că este aproape de cumpărarea clubului FC Liverpool, împreună cu un grup de investitori canadieni și saudiți.
„Grupul nostru se află în negocieri avansate cu Tom Hicks și George Gillett, actualii proprietari ai clubului, pentru cumpărarea a sută la sută din acesta. Ne-am înțeles la capitolele importante, în special în ceea ce privește prețul tranzacției, rambursarea datoriilor de 300 de milioane de euro către băncile RBS și Wells Fargo plus finanțarea construcției unui nou stadion. Contractul oficial de vânzare se află în faza finală a negocierilor”, a explicat Kirdi, care a fost fotbalist înainte de a deveni om de afaceri.
Declarațiile sirianului sunt percepute însă cu precauție, deoarece vânzarea clubului va fi controlată de președintele clubului, Martin Broughton, cu ajutorul băncii britanice Barclays, iar Kirdi nu a negociat direct cu aceștia.
Broughton a anunțat, marți, că gruparea pe care o conduce a primit mai multe oferte de cumpărare, ultima de la miliardarul chinez Kenny Huang din Hong Kong, și că FC Liverpool va avea un nou proprietar până la 31 august.
Americanii George Gillett și Tom Hicks au cumpărat clubul FC Liverpool, cu mare fast, în anul 2007, dar gruparea engleză a intrat într-o criză profundă, atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv. Cei doi oameni de afaceri au scos clubul la vânzare în aprilie 2010.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER