Liverpool, victorie cu Manchester după 53 de luni

Prin victoria de ieri, Liverpool a întrerupt o perioadă de aproape cinci ani în care nu a cunoscut gustul succesului în fața „diavolilor” de la Manchester United. Cele mai titrate echipe ale Angliei au început războiul psihologic cu mult înaintea partidei. „Cei de la Liverpool spun că sunt cei mai buni, dar sunt doar niște complexați. Nici ei nu-și mai aduc aminte de când n-au mai câștigat campionatul”, a tunat Alex Ferguson. Fără a putea ataca în vreun fel afirmațiile scoțianului, ultimul titlu datând tocmai din 1990, „cormoranii” au contraatacat pe altă pistă, cea a sumelor fabuloase care se învârt în jurul ofertelor făcute de patronul american Malcolm Glazer.

„Alex (n.r. – Ferguson) ar trebui să se gândească mai mult la banii pe care îi cheltuiește în fiecare an. De exemplu, sezonul trecut, la meciul cu noi, i-a ținut pe bancă pe Hargreaves, Nani și Tevez, adică 70 de milioane de lire sterline!”, a replicat Rafa Benitez. Cei care s-au bucurat la final au fost până la urmă jucătorii lui Benitez, deși Tevez a deschis scorul pentru oaspeți în debutul partidei. Echilibrul l-a restabilit un autogol stupid al lui Brown, pentru ca meciul să fie decis de gafa de curtea școlii a duo-ului Vidic-Giggs, de care a profitat Babel. Liverpool nu o mai învinsese pe Manchester din 24 aprilie 2004.

Autogolul lui Brown a încheiat o serie de șapte meciuri în care Liverpool nu mai înscrisese în poarta lui Manchester, în Premier League
Ultimul gol marcat de „cormorani” într-un meci cu Manchester fusese un autogol. Autor: John O”Shea (20 septembrie 2004)

„Le-am dat peste nas tuturor celor care spuneau că nu avem valoare.” – Rafa Benitez, antrenor Liverpool

Publicat: 13 09. 2008, 22:12
Actualizat: 14 09. 2008, 17:22