Liviu Antal a marcat un gol pentru Genclerbirligi în Cupa Turciei

Mijlocașul Liviu Antal a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Genclerbirligi, a câștigat-o, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), în fața formației Cizrespor, din liga a cincea, în etapa a V-a a grupei H a Cupei Turciei, informează pagina de Facebook a grupării din prima ligă.

Antal, care a jucat tot meciul, a înscris golul trei al gazdelor în minutul 59 și a scos penaltiul prin care Genclerbirligi a deschis scorul. Penaltiul a fost transformat de Petrovici, în minutul 27.

Celelalte goluri ale învingătorilor au fost reușite de Berat Tosun ’44 și Guido Kocer ’90.

Atacantul Bogdan Stancu a fost rezervă la Genclerbirligi.

În urma acestei victorii, Genclerbirligi a acumulat 11 puncte și și-a asigurat calificarea în faza următoare a Cupei Turciei.

Mediafax

Publicat: 29 01. 2015, 16:13
Actualizat: 29 01. 2015, 16:14