Lobonț spune pas ofertelor:** „Vreau să fiu în top în sezonul viitor”

Bogdan Lobonț a declarat miercuri că va rămâne la AS Roma,
deoarece dorește să-și ducă la bun sfârșit ultimii doi ani de
contract, informează site-ul laroma24.it.

„Sunt bine. M-am întors din vacanță, acum revenim la muncă.
Voi rămâne la AS Roma, mai am doi ani de contract. Trebuie să
muncesc cu spor și să-i mulțumesc pe cei care au încredere în mine.
Mă aștept să fim în top în sezonul viitor”
, a spus
Lobonț.

Presa italiană a scris, miercuri, că AS Roma este foarte aproape de
a-l transfera pe portarul camerunez Idriss Carlos Kameni de la
Espanol Barcelona, iar Bogdan Lobonț ar putea fi cedat la o altă
formație. De serviciile românului se interesează Sampdoria Genova,
formație retrogradată în Serie B.
Mediafax

Publicat: 13 07. 2011, 16:51
Actualizat: 13 07. 2011, 16:54