Locuința lui Jeremy Menez a fost spartă
Atacantul francez al echipei AS Roma, Jeremy Menez, a fost
victima unui furt din locuința sa în valoare totală de 100.000 de
euro, a anunțat, joi, agenția de presă Ansa, citată de AFP.
Potrivit sursei citate, hoții au furat două ceasuri, o
bijuterie, portofelul jucătorului și un rucsac în noaptea de
miercuri spre joi.
Jucătorul a povestit polițiștilor că a auzit zgomot în locuința
sa în jurul orei 04.00, dar nu a văzut pe nimeni. El se afla în
locuință împreună cu alte două persoane.
AS Roma este adversara echipei CFR Cluj în grupa E a Ligii
Campionilor, cele două echipe urmând să se întâlnească pe 8
decembrie, în etapa a VI-a, ultima, a grupelor. În primul meci, din
etapa a doua, CFR Cluj a fost învinsă cu 2-1, la Roma.
Sursa: Mediafax