Roman Abramovici nu a fost mereu microbist. Pasiunea pentru fotbal a dobândit-o cu puțin timp înainte să cumpere Chelsea. Miliardarul rus s-a îndrăgostit iremediabil de sportul-rege în aprilie 2003, când a urmărit un meci al marilor rivali de la United.
Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria Ligii Campionilor l-a atras pe Roman Abramovici în lumea fotbalului. În aprilie 2003, Manchester United o învingea pe Real Madrid cu 4-3 în returul sferturilor de finală. „Diavolii” au fost eliminați, în ciuda victoriei, din cauza rezultatului de pe „Santiago Bernabeu”, unde „galacticii” învinseseră cu 3-1. Lui Abramovici i-a plăcut atât de mult disputa dintre United și Real, încât a decis să-și cumpere și el un club. Cum banii nu erau o problemă, rusul l-a convins imediat pe Ken Bates, patronul de atunci al lui Chelsea, să-i vândă „jucăria”. Tranzacția s-a făcut în iunie 2003, la numai două luni de la teribilul meci al „diavolilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER