Lovit de ghinion după ce a refuzat naționala României pentru cea a Italiei. Drama continuă pentru Andrei Coubis, fotbalistul de la AC Milan
Andrei Coubiș, care n-a mai evoluat de 8 luni pentru echipa AC Milan Primavera, continuă să nu se recupereze după accidentarea suferită în mai 2023.
Jucătorul de 20 de ani a suferit o accidentare gravă la genunchi, în vară, ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate.
Lovit de ghinion după ce a refuzat naționala României pentru cea a Italiei. Drama continuă pentru Andrei Coubis, fotbalistul de la AC Milan
Milan Primavera ocupă locul 3 în campionatul de tineret, fără fundașul cenral de origine română, are 31 de puncte, și luptă pentru titlu cu formația antrenată de Cristi Chivu, Inter.
„Atât pentru Milanul lui Abate (n.r – antrenorul echipei Primavera), cât și pentru Milanul lui Pioli (n.r – antrenorul primei echipe), Coubiș este un element foarte important.
Născut în 2003, fotbalistul și-a prelungit contractul până în 2027, iar Milan l-a luat în cantonamentul din Austria, în vara anului 2022, fiind sub o atentă observație pentru includerea în lotul primei echipe. El se află inclusiv pe lista UEFA, însă nu a fost disponibil”, a scris presa italiană.
Ce spunea Emil Săndoi despre Coubiș?
Într-un interviu acordat Federației Române de Fotbal, Emil Săndoi a precizat că a încercat să contacteze jucătorul la începutul anului 2023, dar acesta a fost distant și rece.
„Mi-e greu să comentez alegerea lui Andrei Coubiş care a preferat să meargă la naţionala U20 a Italiei. Mi-aş fi dorit să aleagă naţionala României. L-am convocat în premieră la meciurile cu Spania şi Olanda, e adevărat că mai fusese convocat înainte la U19 sau U20 şi a şi jucat. Este opţiunea lui şi ne pare rău.
Noi am încercat să facem demersurile necesare ca să-l convingem să rămână la naţionala României.
La începutul lunii noiembrie, m-am deplasat la Milano, am urmărit o parte dintre antrenamentele pe care le-a făcut la AC Milan. Am avut posibilitatea să-l urmăresc într-un joc şcoală cu prima echipă, am purtat discuții cu directorul sportiv al italienilor de la U21″, a declarat selecționerul de la acea vreme al tricolorilor mici.