Lovitura asta ar provoca un adevărat SEISM! Pep o poate lăsa pe Barça fără Messi:** Chelsea are o ofertă de pe altă lume! Planul lui Abramovic

Deși pare greu de crezut, Messi ar putea părăsi Barcelona mai devreme decât se așteaptă nu doar fanii, ci chiar el. Culmea, cel care ar putea da lovitura decisivă catalanilor este chiar Guardiola.

Idolul Barcei până de curând l-a înnebunit pe Abramovic, care este gata să facă orice pentru a-l aduce la Chelsea. Presa din Anglia anunță că miliardarul rus este gata să aștepte chiar și un an de zile, până când Pep își va duce la îndeplinire planul de a se detașa de lumea fotbalului.

Planul lui Abramovic este să pună mâna pe Messi, iar patronul lui Chelsea speră să ajungă la argentinian prin intermediul fostului antrenor al atacantului. Ca să îl convigă pe Guardiola, Abramovic nu va pune doar o sumă uriașă pentru contractul lui Pep, ci și una pentru transferul bombă al lui Messi.

250 de milioane de euro ar fi gata Chelsea să arunce pentru aducerea lui Messi la Londra, notează tribalfotball. Englezii nu își fac probleme în privința recuperării investiției. Banii se vor întoarce în club printr-un plan de marketing pus la punct, dar și prin vânzarea tricourilor și drepturilor de imagine.

Publicat: 31 05. 2012, 20:46
Actualizat: 31 05. 2012, 21:01