Lovitură de imagine! Maradona a acceptat prima aventură în Europa: „Am semnat cel mai frumos contract al vieții mele”

Diego Armando Maradona (57 de ani) nu a stat prea mult timp fără angajament, după ce a plecat de la Al Fujairah, echipă pe care nu a reușit să o califice în prima ligă din Emiratele Arabe Unite. Considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, marele Diego a acceptat provocarea de a deveni președintele lui Dinamo Brest, semnând deja contractul cu echipa din Belarus.

„Am semnat contractul, sunt președintele clubului. Mulțumesc poporului din Belarus, vă mulțumesc tuturor pentru încredere și pentru că v-ați gândit la mine. Am semnat cel mai bun contract al vieții mele”, a fost mesajul transmis de argentinian, pe Instagram, la scurt timp după ce a semnat pe trei ani cu echipa din Belarus, pe care o va conduce din postura de președinte.

Dacă până acum a antrenat doar naționala Argentinei și echipe de club precum Racing Club, Al Wasl și Al Fujairah, aventura la Dinamo Brest este prima în Europa pentru Diego Maradona. Iar omul care a câștigat aproape de unul singur Campionatul Mondial din 1986 nu va ocupa doar funcția de președinte la Dinamo Brest, ci se va ocupa de tot ce înseamnă activități legate de fotbal la clubul din Belarus.

Evident, pentru Dinamo Brest aducerea unui nume precum al lui Maradona e o lovitură de imagine. Fondat în 1960, clubul nu a câștigat decât două Cupe ale Belarusului și și-a petrecut anii în umbra lui BATE Borisov, echipa care a câștigat ultimele 12 titluri în Belarus. În acest moment, cel mai cunoscut nume din lotul lui Dinamo e Artem Milevski, fost fotbalist la Concordia Chiajna, dar și la Dinamo Kiev, iar echipa din Brest ocupă doar locul al optulea în clasament, cu nouă puncte în șapte etape.

Publicat: 16 05. 2018, 11:47
Actualizat: 16 05. 2018, 11:53