Mijlocașul echipei Arsenal Londra, Francis Coquelin, va fi indisponibil două luni, după ce s-a accidentat, sâmbătă, la meciul cu West Bromwich Albion, din etapa a XIII-a a campionatului Angliei, a anunțat antrenorul Arsene Wenger.
„Coquelin va fi absent cel puțin două luni. Poate fi și mai mult, dar aștept rezultatele altor teste„, a afirmat Wenger.
Pierdere este una extrem de importantă pentru Arsenal, în condițiile în care Coquelin se impusese în ultimele două sezoane drept titular de drept pe postul de închizător. Promovat din academia de copii și juniori a tunarilor, francezul a reprezentat o adevărată revelație anul trecut, de atunci fiind preferat de Wenger în locul mult mai experimentaților Arteta și Flamini, mai ales că ultimii doi au avut constant probleme cu accidentările.
Arsenal joacă, marți, în etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor, pe teren propriu, cu Dinamo Zagreb.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER