Lovitură pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri!** David Villa e aproape să joace alături de un bun prieten! Ce ofertă au primit catalanii

Barcelona are 15 puncte avans în Primera în fața celor de la Real Madrid, care ocupă abia locul trei în clasament, fiind în urma celor de la Atletico.

Mai sunt două zile din perioada de transferuri pentru campionatele importante din Vest, iar echipele încearcă să facă transferuri importante în acest timp.

Este cazul și celor de la Arsenal, care au intensificat negocierile pentru transferul lui David Villa, atacant pe care Arsene Wenger îl dorește foarte mult, anunță cei de la Goal.com


FABULOS! Cea mai ușoară metodă să câștigi la pariuri! Mai mulți români au dat lovitura, fără să ghicească vreun rezultat! Pariul de 10.583 lei:


Coform presei britanice, Villa „ar fi foarte interesat” de o astfel de mutare, mai ales că ar juca alături de bunul său prieten Santi Cazorla, liderul „tunarilor”.

Dicky Law, unul dintre agenții care reprezintă interesele celor de la Arsenal ar fi făcut deja o ofertă de 16 milioane de euro către oficialii catalanilor.

Chiar dacă cei de la Barcelona au răspuns negativ până acum oricărei tentative de transfer, catalanii se pot gândi că atacantul de 31 de ani mai are un an și jumătate de contract, iar în acest caz l-ar putea pierde fără a obține niciun ban în schimbul său, anunță cei de la AS.

Villa a marcat în acest sezon 10 goluri în toate competițiile, fiind al doilea marcator al echipei, după Messi.

 

Publicat: 29 01. 2013, 12:31
Actualizat: 29 01. 2013, 12:48