Probleme uriașe pentru Gâlcă înaintea meciului cu Real Betis, meci programat joi, în cadrul etapei a 27-a din Primera Division. Cotidianul Sport scrie că nu mai puțin de opt jucători au probleme medicale și sunt incerți pentru partida de peste două zile.
Victor Sanchez, Burgui, Marco Asensio, Hernan Perez, Gerard Moreno, Alvaro Gonzalez și Abraham suferă de gastroenterită. Aceștia se alătură lui Alvarez, jucător care a acuzat primele simptome încă de luni.
Echipa medicală a lui Espanyol îi ține pe fotbaliști sub strictă supraveghere, însă este foarte greu de crezut că toți cei opt jucători vor putea fi recuperați în timp util pentru meciul cu Betis.
După 26 de etape, Espanyol ocupă locul 14 în clasament, cu 28 de puncte, la patru puncte distanță de zona retrogradării. Real Betis are același număr de puncte, dar se află o poziție mai sus grație golaverajului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER