Lovitură uriașă dată de Lucescu: Manchester City a făcut o ofertă colosală, antrenorul e tentat să accepte să se despartă de Fernandinho
Mircea Lucescu mai poate da o lovitură de proporții pe piața transferurilor. Potrivit presei italiene, Manchester City îl vrea pe brazilianul Fernandinho, de la Șahtior Donețk.
Sky Italia anunță că Roberto Mancini pregătește viitorul sezon și a pus ochii pe jucătorul lui Lucescu. Sursa citată menționează și suma pe care o pun la bătaie englezii: 23 de milioane de lire sterline pentru fotbalistul în vârstă de 27 de ani. Antrenorul român este cel care are ultimul cuvânt în ceea ce privește transferurile de la echipa cu care a câștigat recent cel de-al 7-lea titlu de campion.
Fernandinho a fost achiziționat de Șahtior în 2005 pentru doar 7 milioane de lire. De atunci, brazilianul a jucat 184 de meciuri în tricoul „minerilor” și a înscris 31 de goluri. Pentru naționala Braziliei are cinci selecții.