Evoluția bună a celor de la Șahtior din acest sezon a făcut multe cluburi puternice din Europa să se uite mai atent în curtea clubului din Ucraina.
Faptul că echipa pregătită de Mircea Lucescu este lider în campionat, iar în grupa lor de UEFA Champions League este la egalitate de puncte cu Chelsea denotă o forță incredibilă a grupului creată de antrenorul român. Marile echipe din Vest au pus deja ochii pe fotbaliștii de clasă ai celor de la Șahtior și pregătesc milioanele pentru perioada de transferuri din iarnă.
Mircea Lucescu nu se opune niciunei plecări cu condiția ca suma oferită clubului să fie conformă cu valoarea jucătorilor. Tehnicianul român a declarat pentru Tuttosport că nu este împotriva cedării lui Willian, cel mai dorit jucător al său, dar cei interesați trebuie să plătească suma cerută de Șahtior. Lucescu a afirmat pentru sursa citată că Moratti trebuie să plătească cele 35 de milioane de euro dacă vrea ca Willian să joace la Inter din returul acestui campionat sau de anul viitor.
Inter s-ar pregăti pentru această mutare, clubul italian fiind dispus să-l cedeze pe Sneijder pentru a-i face loc lui Willian. Manchester City a intrat pe fir, iar formația din Anglia ar fi dispusă să-i facă o ofertă olandezului în eventualitatea în care Inter îl va pune „pe liber”.
Arsenal, Liverpool și Tottenham, alte trei cluburi din Premier League, vor un alt jucător al lui Șahtior. Potrivit DailyMail, Luiz Adriano s-ar afla pe lista celor trei mari formații din Anglia. Adriano și-a prelungit contractul cu Șahtior până în 2015, iar cota sa de piață este de 6 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER