„Lucescu, convins într-o operațiune top-secretă” „Il Luce” și-ar fi ales deja și colaboratorii pentru noua echipă. Anunțul făcut astăzi
Turcii dau ca sigură revenirea lui Mircea Lucescu la Galatasaray din această vară, după ce acesta ar fi bătut palma cu președintele Dursun Ozbek. Cotidianul turcesc Fanatik susține că între tehnicianul român și bașkanul Galatei au fost purtate negocieri „secrete”, iar cele două părți au ajuns la un acord. „Lucescu va pleca din Ucraina, iar noul club va e în proporție de 85% Galatasaray”, ar fi declarat o surs[ apropiată familiei Lucescu pentru sursa citată.
Merge și Răzvan?
Turcii anunță că negocierile sunt într-un stadiu atât de avansat încât Lucescu și-a ales și colaboratorii, iar unul dintre aceștia este fiul său, Răzvan Lucescu, în acest moment antrenor în Grecia, la Skoda Xanthi. Alături de Mircea Lucescu va veni și fostul fundaș Emre Asik, care a lucrat cu „Il Luce” atât la Galatasaray, cât și la Beșiktaș, la începutul anilor 2000.
În vârstă de 70 de ani, Mircea Lucescu ar reveni astfel în Turcia după 12 ani petrecuți pe banca lui Șahtior Donețk, unde a cucerit până acum 21 de trofee, printre care și Cupa UEFA (2009). La Galatasaray, Lucescu are un titlu de campion (2001-2002) și o Supercupă a Europei (2000).