Lucescu: „Nu îmi place Mourinho, e cinic! Nu ar mai veni nimeni la stadion dacă toate echipele ar evolua ca Inter Milano”

Mourinho este, fără îndoială, cel mai în vogă tehnician al
momentului. Portughezul este în fața triplei istorice, cu Inter,
dar Mircea Lucescu nu este deloc impresionat de stilul acestuia. În
condițiile în care s-a apărat cu disperare în returul cu Barcelona,
mimând fotbalul, „Il Luce” spune că nu poate să îl laude pe „the
special one”, indiferent de rezultatele acestuia.

Nu îmi place cum joacă Mourinho. Nu mi-a plăcut nici la
Porto, nici la Chelsea, nici la Inter. Pentru el, scopul scuză
mijloacele. Nu poți cere foarte multe de la Mourinho, nu a fost un
super jucător. Hagi ar pregăti un joc ofensiv, dar Mourinho este un
cinic, din toate punctele de vedere
.”, a spus Il Luce la
digisport.

Din punctul de vedere al tehnicianului lui Șahtior, antrenori ca
Ferguson și Ancelotii sunt indubitabil mai valoroși, pentru că
aceștia sunt în stare să facă performanțe și cu jucători tineri, pe
care să îi crească. În schimb, lusitanul se bazează exclusiv numai
pe jucători maturi, care au deja un nume în momentul în care
Mourinho decide să îi transfere.

Ferguson și Ancelotti sunt peste Mourinho. El este doar
anul acesta numărul unu. Este trist ce face Mourinho. Dacă ar juca
toate echipele precum cele ale lui Mourinho, nu ar mai veni nimeni
la stadion. El nu promovează jucători tineri cum o fac eu, el vrea
doar jucători maturi. Vedeți ce probleme are cu
Balotelli

Un duel cu Inter ar fi foarte util pentru Șahtior, crede antrenorul
nostru, care e convins că puștii minerilor vor reuși să penetreze
defensiva de oțel condusă de Lucio.

Îmi doresc foarte mult să joc împotriva lui Mourinho. Aș
vrea să văd la stilul de joc spectaculos pe care noi îl avem, cu
jucători foarte tineri, ce ar face
„, a încheiat
Lucescu.

Publicat: 13 05. 2010, 19:51
Actualizat: 13 05. 2010, 19:55