Tehnicianul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, este primul de pe lista de eventuali antrenori a unui candidat pentru postul de președinte al clubului Galatasaray, Unal Aysal, informează cotidianul Fanatik.
„Se spunea că în cazul în care Unal Aysal va fi ales, el se va înțelege cu Eric Gerets. Însă potrivit ultimelor informații, prima țintă a lui Aysal ar fi Mircea Lucescu. Tehnicianul român a spus anterior că nu va mai prelua conducerea tehnică a echipei Galatasaray, invocând problemele economice ale clubului. Se spune însă că Unal Aysal îi va oferi asigurări lui Lucescu și un buget mare pentru transferuri”, notează jurnalul turc.
Președintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a anunțat, miercuri, că în data de 14 mai vor avea loc alegeri pentru conducerea grupării. Tot miercuri, un tribunal din Istanbul a hotărât anularea deciziei din 27 martie a Adunării Generale, conform căreia în cel mult o lună urmau să aibă loc noi alegeri și toți oficialii actuali nu mai puteau candida, ei neprimind votul de încredere al A.G.
Adunarea Generală a clubului Galatasaray a avut loc la două zile după ce gruparea a încetat colaborarea cu tehnicianul Gheorghe Hagi.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER