Lucescu, rugat de Luiz să accepte trecerea lui Fernandinho la City: „Să fie rezonabil”

Manchester City a pus ochii pe unul dintre jucătorii exponențiali ai lui Lucescu, iar șeicii vor să-l aducă în Premier League. Antrenorul Șahtiorului nu este însă dispus să se despartă de Fernandinho în orice condiții și cere grupării engleze să achite prețul corect.

David Luiz, jucătorul lui Chelsea, sare în ajutorul coechipierului său de la naționala Braziliei și le cere celor de la Șahtior să fie rezonabili.

„Sper să i se permită să facă ce vrea. Orice persoană are dreptul de a face ce dorește și de a-și trăi viața după propriile convingeri. Clubul trebuie să fie rezonabil, iar conducătorii suficient de maturi pentru a rezolva astfel de situații. Să găsească o soluție care funcționează pentru toată lumea”, a declarat David Luiz conform tuttomercatoweb.com.

Fernandinho se află la Șahtior din 2005, perioadă în care a jucat 280 de meciuri și a înscris 52 de goluri. La naționala Braziliei are cinci selecții.

Publicat: 26 05. 2013, 19:32
Actualizat: 26 05. 2013, 19:40