Lucian Goian povestește aventurile în China: „În primul an, Google Translate a fost cel mai bun prieten”

Redactor:
Daniel Remes
Lucian Goian povestește aventurile în China:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecat la începutul lui 2012 în China, la Tianjin Teda, fundașul Lucian Goian (30 de ani) s-a întors pentru câteva zile în țară, pentru a petrece sărbătorile de iarnă alături de familie și prieteni, la Suceava. În prezent la Beijing Baxy, o echipă din liga a II-a chineză, Goian a pus pe tapet câteva din experiențe care i-au marcat cariera. „Președintele de atunci al Astre, Petru Buduru a fost cel care a insistat pentru acest transfer. Abia mă acomodasem la Ploiești, când am auzit că sunt dorit de o echipă din China. Oficialii grupării Tianjin Teda veniseră să-l vadă la un meci cu Dinamo pe coechiperul meu, japonezul Seto, însă după joc au prezentat o ofertă concretă pentru mine. Am tot ezitat să dau răspunsul vreme de două săptămâni, pentru că fiul meu Luca abia se născuse și nu părea mometul să plec la capătul lumii. Chinezii au tot insistat, iar după ce m-am sfătuit cu frații mei am hotărât să accept propunerea lor, mai ales că mi-au îndeplinit toate cerințele”, a explicat Lucian Goian în Monitorul de Suceava.

„Yakubu, cel mai tare adversar în China!”

Astfel, la începutul anului trecut, Lucian a ajuns în China, și a debutat pentru Tianjin Teda în Supercupa cu Guangzhou Evergrande. Echipa lui Goian a pierdut trofeul, dar în primul an petrecut în China a avut parte de adversari cu renume. „Cele mai multe bătăi de cap mi-a dat Yakubu, fostul atacant al celor de la Middlesborough și de la Everton, care este o adevărată forță a naturii. Un duel poate mai interesant a fost însă acela cu românul Cristian Dănălache, care a reușit să iasă golgheterul campionatului în China după un sezon de vis la Jiangsu Sainty. În afară de Dănălache, am mai ținut legătura cu ex-stelistul Brandan, legitimat la Liaoning Whowin”, și-a amintit fundașul român.

Prieten cu fostul rapidist Ryan Griffiths

La începutul acestui an, după încheierea contractului cu Tianjin Teda, Lucian a primit o nouă ofertă, la fel de avantajoasă, de la o grupare din capitala Chinei, Beijing Baxy, care evoluează în liga a II-a. După un campionat în care a marcat șase goluri din postura de fundaș central, Goe a fost votat de antrenori, coechipieri, ziariști și suporteri drept cel mai bun fotbalist de la Baxy în anul 2013. „Îmi priește aici. Am intrat în inima suporterilor rapid, după ce în derby-ul Beijing-ului am obținut un penalty, l-am transformat și apoi am marcat golul victoriei în urma unei acțiuni personale. Cel mai bun prieten al meu de la echipă este australianul Ryan Griffiths, fost jucător la Rapid București în perioada 2006-2009″, a dezvăluit Lucian.

„Primul an în China a fost greu!”

Întrebat despre modul în care s-a acomodat în China, Goian a fost tranșant: „Primul an a fost mai greu, pentru că în Teda erau foarte puțini europeni și rar găseai pe cineva care să știe limba engleză. Nefiind mulți străini în zonă, Luca al nostru, blond și ochi albaștri, era ca un OZN pentru ei, care, în paranteză fie spus, sunt niște oameni foarte cumsecade. Practic, Google Translate a fost cel mai bun prieten al nostru. La Beijing însă, lucrurile stau cu totul altfel. E un oraș cosmopolit, modern, în care nu îți lipsește absolut nimic. Mai am un an de contract cu Beijing Baxy și vreau să mai stau pe acolo cât timp mă mai țin puterile. Fiul și soția mea sunt alături de mine și îmi dau puterea să continui, chiar dacă ne trăim viața la 10.000 de kilometri de casă”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×