Antrenorul echipei FC Barcelona, Luis Enrique, a declarat, marți, după victoria din meciul cu Bayer Leverkusen, scor 2-1, că formația sa nu are nevoie de suporteri când conduce, ci atunci când se află în dificultate, informează site-ul oficial al UEFA.
„A fost o seară dificilă. A fost a doua partidă fără Messi și am câștigat. Leverkusen a jucat la nivel înalt, iar noi am avut probleme. În repriza a doua ne-am ridicat nivelul jocului și sunt fericit că am întors rezultatul. Echipa merită mai multă încredere. Înțeleg nemulțumirile publicului, dar cred că apostrofările sunt nemeritate. Nu avem nevoie de suportul fanilor la 2-1, ci la 0-1. Mi-aș dori ca atmosfera să fie alta. Accidentarea lui Iniesta este o veste proastă”, a spus Luis Enrique.
Echipa spaniolă FC Barcelona, deținătoarea trofeului, a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formația germană Bayer Leverkusen, într-un meci din etapa a II-a a grupei E a Ligii Campionilor.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Sergi Roberto ’80 și Suarez ’82, în timp ce pentru oaspeți a înscris Papadopoulos, în minutul 22.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER