Luis Enrique vrea să facă din Roma noua Barcelona! **Ofertă „NEBUNĂ‚” făcută de giallorossi pentru unul dintre cei mai tari atacanți ai Europei!
După un sezon mai degrabă mediocru, în care a trebuit să se adapteze noului stil de joc impus de Luis Enrique și cu extrem de mulți jucători în lot, Roma se anunță o contracandidată puternică în tentativa de a cuceri cel de-al patrulea titlu de campioană din istorie.
În acest sens, oficialii giallorossi pregătesc câteva mutări de senzație, care să justifice pretențiile la „Lo scudetto”. Principala țintă a Romei este atacantul lui Liverpool Luis Suarez, pentru care șefii din Cetatea Eternă au și deschis negocierile cu englezii, anunță Corrierre dello Sport.
Ofertă de tot râsul
Prima ofertă a italienilor le-a stârnit, însă, râsul englezilor, care iau în calcul să se despartă de uruguayan, dar pentru o sumă net superioară. 18 milioane de euro a fost oferta oficială a Romei, care a fost respinsă de „cormorani” imediat, mai ales că și Juventus și-a manifestat interesul pentru vârful de 25 de ani.
Luis Suarez a fost, pentru câteva ore (până când englezii l-au achiziționat pe Andy Carroll), cel mai scump transfer din istoria lui Liverpool, cormoranii plătind pentru transferul său 26,5 milioane de euro. Chiar dacă pare un jucător indispensabil pentru Liverpool, declarațiile rasiste la adresa lui Evra – pentru care a și fost suspendat – l-au adus în dizgrație și șefii lui Liverpool nu exlcud total o mutare, în măsura în care va veni o ofertă foarte bună.
111 de goluri în 159 de meciuri a marcat Suarez pentru Ajax
12 goluri în 40 de partide a înscris atacantul pentru Liverpool