Atacantul uruguayan Luis Suarez a debutat la FC Barcelona, luni, în meciul amical cu formația mexicană Leon, la câteva zile după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a permis să evolueze în partide de pregătire.
Jucătorul de 27 de ani, transferat de FC Barcelona în această vară, a fost ovaționat de fanii de la Camp Nou, la două luni de la polemica iscată după ce l-a mușcat de umăr pe italianul Giorgio Chiellini la Cupa Mondială.
Uruguayanul a intrat în teren cu un sfert de oră înainte de finalul meciului contând pentru trofeul Joan Gamper.
FC Barcelona s-a impus în acest meci cu scorul de 6-0, prin golurile marcate de Messi, Neymar (două), Munir (două) și Ramires.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat, la 14 august, că Luis Suarez rămâne suspendat ca urmare a incidentului de la un meci din cadrul Cupei Mondiale din Brazilia, dar a precizat că sancțiunea a fost limitată la meciurile oficiale.
FIFA l-a suspendat pe Luis Suarez nouă meciuri și a dictat o interdicție de patru luni în cazul uruguayanului, după ce acesta l-a mușcat de umăr pe fundașul italian Giorgio Chiellini la un meci de la Cupa Mondială. La 10 iulie, Comisia de Apel a FIFA a respins contestația federației din Uruguay cu privire la sancțiunea primită de Suarez.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER