Lumină la Madrid:** Benzema și Cristiano Ronaldo aduc trei puncte din deplasarea de la Rayo Vallecano

Amânată de duminică, din cauza unui sabotaj, partida de pe „Vallecas” a adus aseară primul succes al Realului în deplasare din acest sezon

Potrivit presei spaniole, în spatele sabotajului de duminică s-ar putea afla chiar fanii lui Rayo!

La aproape 22 de ore distanță, s-a făcut lumină pe „Esadio de Vallecas”. Și mai ales în jocul Realului, la cel mai slab start de sezon în ultimii opt ani, cu doar patru puncte în patru etape. Lunea era însă o zi cu noroc pentru „galactici”. Din 2000 încoace, Realul avea un procent de victorii de 75% în meciurile jucate în prima zi a săptămânii! Un procent care s-a îmbunătățit aseară, după succesul de pe „Vallecas” (2-0). Au contribuit decisiv Benzema (13) și Ronaldo (70), la al 25-lea penalty transformat la Real. Cei doi au adus prima victorie în deplasare a „galacticilor” în acest sezon, după eșecurile cu Getafe (2-1) și Sevilla (1-0). În sfârșit, „albii” văd parcă luminița de la capătul tunelului, deși rămân la opt puncte, după doar cinci etape, în spatele marii rivale Barca.

Sabotați de fani?
Presa spaniolă a lansat ieri o ipoteză interesantă în legătură cu incidentul de duminică, de la arena „Vallecas”. Au apărut informații că în spatele actului deliberat de sabotaj s-ar fi aflat chiar fanii lui Rayo, care au protestat în cursul săptămânii trecute din cauza prețurilor ridicate la bilete pentru meciul cu Real. Abonații au fost revoltați din cauza faptului că li s-ar fi cerut încă 25 de euro pentru a intra la partida cu „galacticii”, iar câțiva ultrași, cu o foarte bună cunoaștere a interiorului arenei „Vallecas”, și-ar fi pus în aplicare planul diabolic. „A fost un act deliberat de sabotaj”, a anunțat duminică seara Martin Presa, președintele lui Rayo Vallecano, iar ieri oficialul gazdelor a revenit cu informații. „Cine a tăiat cablurile știa ce face, pentru că exista pericol de electrocutare”, a mai dezvăluit Presa.

A fost un terorism al fotbalului, în care câteva persoane le interzic fanilor să asiste la un meci
Martin Presa, președinte Rayo Vallecano

Publicat: 24 09. 2012, 22:38
Actualizat: 25 09. 2012, 00:11