Mai aproape ca oricând! Detaliul care a confirmat cel mai scump transfer din istorie
Jurnaliștii de la „As” au „interceptat” un pachet adresat lui Gareth Bale, expediat pe adresa bazei de pregătire a Realului
*Bale va primi un salariu de 10 milioane de euro pe an la Real Madrid
Ba vine, ba nu vine! Transferul lui Gareth Bale la Real Madrid a fost cel mai comentat subiect al verii în ceea ce privește subiectul „mercato”. Și pentru că suma la care s-a ajuns la o înțelegere a fost uriașă, cea mai mare din istoria fotbalului. După îndelungi negocieri, Tottenham și Real au convenit să ajungă la un acord pentru 99 de milioane de euro, în timp ce galezul va primi un salariu de zece milioane de euro pe an, conform BBC. Însă deși detaliile fuseseră perfectate, iar Real chiar a pregătit o scenă pe „Bernabeu” pentru a-l prezenta pe Bale, mutarea întârzie să fie oficializată. Totuși, nimic nu este pierdut, iar cluburile sunt în perfect acord privind transferul, astfel că tot ceea ce a rămas este ca Bale să fie scos în fața publicului de pe „Bernabeu” în următoarele zile.
I-au găsit ghetele!
Indiciile privind această teorie sunt numeroase. În primul rând, Tottenham i-a cumpărat în ultimele zile pe Erik Lamela de la AS Roma (32 milioane de euro) și pe Vlad Chiricheș de la Steaua (8,5 milioane de euro). Iar o altă mutare, cea a mijlocașului Christian Eriksen de la Ajax, este aproape să fie și ea oficializată, danezul urmând să îi coste pe Spurs circa 15 milioane. Adică 55,5 milioane de euro, o sumă pe care Daniel Levy, președintele lui Tottenham, nu ar fi aruncat-o niciodată dacă nu ar fi avut siguranța că Spurs va primi 99 de milioane pe transferul lui Bale. Însă cea mai clară dovadă a apărut azi în ziarul „As”. Jurnaliștii spanioli au descoperit un pachet secret livrat la baza de pregătire a Realului. Pachet care era adresat chiar lui…Gareth Bale! Este vorba de ghetele pe care le va purta galezul de 23 de ani la prezentarea oficială și la primele antrenamente ale clubului „blanco”.