Mai TARE ca Dinamo-Foresta?** Leeds-Preston 4-6, de la 4-1!
Meci nebun în liga a doua a Angliei, oferit de Leeds United și
Preston. Partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 6-4.
Pare deja un meci în care spectacolul s-a cuibărit pe arena Elland
Road. Însă rezultatul de pe tabelă nu reflectă în totalitate
show-ul din iarbă. Și mai interesantă a fost evoluția
scorului.
Preston a deschis scorul în minutul 5, prin Parkin, însă Leeds a
revenit spectaculos și au marcat de patru ori în 24 de minute, prin
Becchio (15), Bruce (20) și Somma (27, 39). Fanii lui Leeds se
liniștiseră, favoriții se îndreptau spre o nouă victorie, care
părea logică, dat fiind că adversarii ocupau abia poziția 22, din
24 de echipe.
Numai că jucătorii lui Preston nu s-au dat bătuți cu una, cu două.
Parkin a mai înscris o dată în minutul 43, stabilind scorul pauzei,
4-2. În partea a doua, gazdele au experimentat trăirile pe care
le-au avut dinamoviștii în celebrul meci cu Foresta. Treacy a
marcat pentru 4-3 (54), Davidson a egalat din penalty (58), Parkin
și-a completat recitalul în minutul 64, iar Hume a mai pus puțină
sare pe rana celor de la Leeds (79). Scor final, Leeds-Preston 4-6,
iar scepticii se întreabă dacă mafia pariurilor și-a băgat iar
coada.