Inter a refuzat în vară cele 26 de milioane de euro oferite de Real Madrid pentru brazilianul Maicon, însă acum, la nici două luni, italienii par dispuși să renunțe la cel care a fost desemnat cel mai bun fundaș din Liga Campionilor în sezonul trecut.
Prestațiile acestuia sub comanda lui Rafa Benitez nu se mai ridică la nivelul celor din sezonul trecut, când Inter era pregătită de Mourinho, iar Moratti nu vrea să riște ca prețul fundașului să scadă.
Mai mult, campioana Italiei mai vrea un atacant în lot, iar milanezii au pus ochii pe francezul Karim Benzema, despre care se crede că nu se află în grațiile lui Jose Mourinho. „Galacticii” au plătit 35 de milioane de euro pentru atacant în 2009, dar acum par dispuși să renunțe la internaționalul francez. Moratti e dispus să renunțe la Maicon în schimbul lui Benzema și sunt toate șansele ca gruparea din Madrid să accepte, cota de piață a celor doi fiind situată cam la același nivel.
Benzema mai este dorit și de Juventus și Tottenham însă e foarte probabil ca Mourinho să fie mai tentat de posibilitatea de a lucra din nou cu Maicon decât de o eventuală sumă consistentă intrată în conturile cluburilor.
Gazzetta dello Sport anunță că un oficial al milanezilor l-a contactat deja pe Benzema, care și-a dat acordul de principiu pentru un transfer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER