Maldini: „Adio și n-am cuvinte!”

Căpitanul milanezilor și cel mai vechi component al formației, Paolo Maldini, a confirmat că își va agăța ghetele în cui la sfârșitul sezonului în curs. Pentru fundașul care a jucat toată cariera la clubul lombard nu este o problemă faptul că nu a câștigat niciodată un Balon de Aur, unul dintre puținele trofee care îi lipsesc din palmares.

Lo scudetto, cel mai important

În ceea ce privește premiul oferit de France Football, Maldini consideră că nu are regrete din acest punct de vedere. "Nu l-am câștigat niciodată și poate că l-aș fi meritat. Dar, vă spun sincer, nu aș da niciodată un titlu de campion cu Milan sau o finală de Champions League, cum a fost cea cu Liverpool, de exemplu. Eu cred în victoriile de echipă, nu în premiile individuale oferite jucătorilor", crede fiul lui Cesare Maldini, cel care a făcut parte din prima mare echipă a lui Milan, de la începutul anilor ’70.

Un moștenitor pe nume Ambrosini

Chestionat asupra celui pe care îl vede ca demn urmaș al său, Maldini nu stă prea mult pe gânduri. "Pentru a purta banderola de căpitan, Ambrosini". Anticipând următoarea întrebare, răspunde fără a mai fi chestionat. "Antrenorul ideal, nu-i așa? Ei bine, Ancelotti. Și îl văd chiar pe banca naționalei într-o bună zi", precizează omul tuturor recordurilor pe San Siro.

Vise cu Ronaldo și Maradona

Rugat să spună care au fost cei mai mari jucători pe care i-a întâlnit pe terenul de fotbal, spune că și-a dorit, dintotdeauna, să joace cu "Butoiașul atomic" și cu "Il Fenomeno". "Eu zic că ei au fost cei mai mari, iar visul mi s-a îndeplinit pe jumătate", zâmbește fundașul stânga al lui Milan.

Fără partide de adio

"De data asta, e definitiv. Voi spune adio fotbalului la sfârșitul acestui campionat. Nu vreau un meci de retragere, pentru că nu-mi place genul acesta de despărțiri. Oricum, vreau să rămân în această lume și neapărat într-un rol important. Nu mă văd în halat și în galoși stând la gura sobei", a încheiat cel care a fost pe teren la prima CCE a erei Berlusconi, în finala de la Barcelona, din 1989 (4-0 cu Steaua București).

 

articol de Octavian METONI