Man. United – Liverpool 3-2! VIDEO Hat-trick-ul lui Berbatov și ‘dubla’ lui Gerrard

Manchester a câștigat derby-ul cu Liverpool, iar trupa lui
Ferguson e neînvinsă după cinci etape. Berbatov a fost omul
meciului pentru „diavoli”, vârful bulgar reușind un hat-trick
senzațional (42, 59, 84) în poarta lui Pepe Reina. Atacantul bulgar
a devenit, astfel, primul jucător al lui Manchester United care a
reușit un hat-trick în poarta „cormoranilor” în ultimii 64 de
ani.

„Cormoranii” au avut o tresărire de orgoliu în repriza secundă,
când au și reușit să egaleze în doar șase minute (64, 70), grație
„dublei” căpitanului Steven Gerrard, însă Berbatov a înscris golul
victoriei cu puțin timp înainte de fluierul final și a adus trei
puncte mari pentru Manchester.

Liverpool are o singură victorie în cinci etape, iar trupa lui Roy
Hodgson e mai aproape acum de zona ‘fierbinte’ decât de cea a
cupelor europene.

Manchester United a controlat partida de pe „Old Trafford” și a
obținut în final o victorie meritată, care o menține pe podium.

Manchester United:
Van der Sar – O’Shea, Vidic, Evans, Evra – Nani (Andreson ’88),
Fletcher, Scholes, Giggs (Macheda ’82) – Berbatov (Gibson ’88),
Rooney. Antrenor: Alex Ferguson.

FC Liverpool: Reina – Johnson, Carragher, Skrtel,
Konchesky (Agger ’82) – Maxi Rodriguez (Ngog ’62), Poulsen,
Meireles (Jovanovic’79), J. Cole – Gerrard, Torres. Antrenor: Roy
Hodgson.

Manchester – Liverpool 1-0 Berbatov

http://d.yimg.com/static.video.yahoo.com/yep/YV_YEP.swf?ver=2.2.46
Manchester – Liverpool 2-0 Berbatov
http://d.yimg.com/static.video.yahoo.com/yep/YV_YEP.swf?ver=2.2.46

Manchester – Liverpool 2-1 Gerrard
http://d.yimg.com/static.video.yahoo.com/yep/YV_YEP.swf?ver=2.2.46


Manchester – Liverpool 2-2 Gerrard

http://d.yimg.com/static.video.yahoo.com/yep/YV_YEP.swf?ver=2.2.46
Manchester – Liverpool 3-2 Berbatov
http://d.yimg.com/static.video.yahoo.com/yep/YV_YEP.swf?ver=2.2.46

19-09-2010
– Manchester United 3-2 Liverpool
@ Yahoo! Video

Publicat: 19 09. 2010, 17:20
Actualizat: 19 09. 2010, 18:48