Manchester City l-a oprit pe Falcao din drumul spre Real. De ce a șters de fapt columbianul mesajul care îl anunța ca și transferat pe „Bernabeu”
Situația columbianului Radamel Falcao (28 de ani) pare să se complice pe zi ce trece. Atacantul lui AS Monaco nu știe încă la ce echipă va evolua în continuarea acestui sezon, după ce ultimele zvonuri îl dădeau ca și transferat la Real Madrid. Mai mult, sâmbătă seara, după ce a asistat din tribună la meciul pe care monegascii l-au încheiat la egalitate acasă cu Lille, deși nu era accidentat, Falcao a postat pe pagina sa de Twitter un mesaj sugestiv, prin care anunța că va trece pe „Bernabeu”: „Un vis devenit realitate! Hala Madrid!”.
Postarea care i-a pus pe jar pe fanii lui Falcao și pe cei ai lui Real Madrid
Postarea a fost, însă, ștearsă după doar câteva minute, dar nu înainte ca mai mulți utilizatori de internet să facă print-screenuri, ca mărturie a ceea ce anunțase columbianul. De ce a dispărut mesajul atacantului?
O explicație a fost oferită tot pe Twitter de jurnalistul italian Tancredi Palmeri. Acesta spune că de vină pentru indecizia lui Falcao este intervenția lui Manchester City la impresarul jucătorului, Jorge Mendes. Agentului i-ar fi fost pusă pe masă o propunere de transfer definitiv în valoare de 40 de milioane de euro, mult mai avantajoasă decât cea făcută de Real Madrid. „Galacticii” oferă 10 milioane de euro pentru un împrumut pe un an, cu opțiune de cumpărare definitivă în vara anului 2015.
Falcao a fost convocat într-o ședință de urgență de către Mendes sâmbătă seară, dar discuția dintre cei doi nu a ajuns deocamdată la nicio concluzie. Aparent, atacantul nu ar vrea să renunțe la visul său de a juca pentru Real Madrid, dar va avea de dus multă muncă de convingere cu impresarul său, tentat mai degrabă de oferta mai avantajoasă venită din Anglia.
Potrivit lui Tancredi Palmeri, alte două formații cu care s-a negociat în această vară transferul lui Falcao au fost Arsenal și Juventus, dar ambele au dorit să îl ia pe columbian sub formă de împrumut, fără a plăti vreun ban.
60.000.000 de euro i-a plătit Monaco lui Atletico pentru a-l transfera pe Falcao, în vara anului 2013