Manchester City și-a asigurat serviciile lui Aguero până în vara lui 2017

Manchester City a anunțat pe site-ul oficial că Sergio Aguero a semnat prelungirea contractului. Vechea înțelegere expira în 2016, iar atacantul adus de la Atletico Madrid a semnat un contract pe încă un an, până în vara lui 2017.

Site-ul oficial al „cetățenilor” spune că vestea că Aguero a acceptat prelungirea vine după ce alți trei jucători au semnat contracte noi: Gael Clichy, Yaya Toure și David Silva.

Atacantul în vârstă de 24 de ani a venit la City în vara lui 2011 de la Atletico Madrid contra sumei de 45 de milioane de euro. În acest sezon de Premier League, Aguero a jucat în 30 de partide și a înscris de 12 ori.

Publicat: 25 05. 2013, 19:52
Actualizat: 26 05. 2013, 10:12