Manchester United pare să fi renăscut sub comanda olandezului Louis Van Gaal, cel puțin după forma pe care o arată echipa în meciurile amicale. „Diavolii” au câștigat luni noapte turneul Guinness International Champions Cup după o finală cu Liverpool (3-1) și au cucerit titlul care, la precedentele două ediții, fusese adjudecat de Real Madrid.
Liverpool a fost cea care a deschis scorul pe Sun Life Stadium, din Miami, prin veteranul Steven Gerrard (14). Dar, așa cum s-a întâmplat și în partida precedentă, cu Real Madrid, încheiată tot cu un succes cu 3-1, Manchester United a reușit să întoarcă rezultatul. Rooney a egalat însă abia după pauză (55), iar Juan Mata a adus avantajul aproape imediat (57), după o pasă excelentă dată de noua achiziție, Luke Shaw. Scorul final a fost stabilit de Jessie Lingard, în minutul 88, care a transformat în gol o centrare excelentă a lui Kagawa.
Acesta a fost primul meci jucat de Manchester United și Liverpool în afara Angliei, în istoria de 120 de ani a confruntărilor directe. De asemenea, a fost primul succes al „diavolilor” în fața „cormoranilor” la două goluri diferență din 23 martie 2008 până în prezent. La meciul de pe Sun Life Stadium au asistat 51.104 spectatori.
MANCHESTER UNITED – LIVERPOOL 3-1
Manchester United: De Gea (min.46, Blackett) – Evans, Smalling, Jones – Valencia (mi.9, Shaw), Herrera (min.78, Lingard), Fletcher (min.46, Cleverley), Young, Mata (mi.68, Kagawa) – Rooney, Hernández (min.68, Nani). Antrenor: Louis Van Gaal
Liverpool: Mignolet – Kelly, Skrtel, Sakho (min.74, Toure), Johnson – Gerrard (min.62, Lucas), Allen (min.62, Ibe), Henderson – Coutinho (mi.77, Peterson), Lambert (min.62, Can), Sterling. Antrenor: Brendan Rogers
Goluri: 0-1, min.14: Gerrard (penalty). 1-1, min.55: Rooney. 2-1, min.57: Mata. 3-1, min.88: Lingard.
Arbitru: Mark Geiger (SUA)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER