Manchester United l-a găsit pe înlocuitorul lui Vidic. Dat afară de City, Stefan Savic ar putea reveni în Premier League

După 8 ani petrecuți la Manchester United, fundașul sârb Nemanja Vidic a declarat pentru site-ul oficial al echipei că va părăsi clubul.

15 trofee a câștigat Vidic cu United (5 campionate, 5 Supercupe ale Angliei, 2 Cupe ale Ligii Angliei, 1 Ligă a Campionilor, 1 Cupă a Angliei și 1 CM al cluburilor)

Presa din Italia anunță că Vidic va semna din vară cu Inter. Cel mai probabil, locul sârbului în defensiva lui Moyes va fi luat de către Stefan Savic. Muntenegreanul a impresionat în acest sezon la Fiorentina. Savic este fost jucător la Manchester City, marea rivală a lui United, în 2011-2012. „Cetățenii” au renunțat la Savic după doar un sezon, cedându-l în Serie A, chiar în anul în care au cucerit campionatul. Acum poate reveni în Anglia, United urmând a-l ceda definitiv la Firenze pe brazilianul Anderson plus o sumă de bani.

Savic a început fotbalul la BSK Borca, în 2009, iar după un an ajunge la Partizan Belgrad. După un sezon petrecut în capitala Serbiei este remarcat de Mancini, care îl aduce la City. În 2012 este cedat la Fiorentina, făcând parte din afacerea „Nastasic”.

Fundașul are 20 de selecții în naționala Muntenegrului, selecționată pentru care a marcat două goluri.

Drama lui Savic

Când avea 20 de ani, Savic a trecut printr-o mare dramă. Tatăl său, primar în orașul Mojkovac, s-a sinucis pe 6 aprilie 2011. Fanii lui Partizan, unde era legitimat în acel moment, au fost alături de Savic, afișând un banner la primul meci după tragedia care a lovit familia sa.

11meciuri și un gol are Savic pentru Manchester City în campionat
 

Publicat: 01 03. 2014, 08:29
Actualizat: 01 03. 2014, 08:30