Manchester United și-a alcătuit lista de cumpărături! Surpriza mare a lui Mourinho, aflată de jurnaliștii englezi: vedeta care e prioritatea „diavolilor”

Jose Mourinho și Manchester United și-au stabilit prioritățile în cazul în care vor reuși să convingă o vedetă de la Real Madrid. Conform Manchester Evening News, conducerea consideră că echipa ar avea nevoie mai mare de Gareth Bale, decât de Cristiano Ronaldo, un fotbalist care, în cazul unui transfer, l-ar îndepărta din atac pe Romelu Lukaku.

Întoarcea portughezului la Manchester United, după nouă ani, este una dintre marile dorințe al vicepreședintelui clubului, Ed Woodward, dar Mourinho ar prefera ca lotul  „diavolilor” să fie întărit cu venirea lui Bale, întrucât postul de atacant central este deja acoperit de internaționalul belgian.

Iar o posibile plecare a lui Bale nu e exclusă. Imediat după a fost decisiv în finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid cu 3-1 în fața lui Liverpool, galezul a susținut că va vorbi cu impresarul său pentru a lua o decizie în privința echipei din sezonul următor.

Sursele Manchester Evening News susțin că suma de transfer ar fi în jur de 100 de milioane de lire (114 milioane de euro).

 

Publicat: 08 06. 2018, 20:31
Actualizat: 08 06. 2018, 20:32