Manchester United și Liverpool au fost amendate de UEFA. Motivul

Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), a anunțat, marți, că echipele britanice Manchester United și FC Liverpool au fost amendate cu 35.000 de euro pentru injuriile și comportamentul nesportiv al fanilor în dubla manșă disputată în acest sezon de Europa League, anunță FoxSport.

Confruntarea Liverpool-Manchester United s-a desfășurat pe 10 și 17 martie, în optimile de finală ale Europa League. Meciul de la Manchester s-a încheiat egal, 1-1, în timp ce Liverpool a câștigat returul de pe teren propriu, scor 2-0.

Liverpool a fost amendată cu 17.000 de euro pentru că suporterii au aprins torțe, au aruncat obiecte în teren și au întârziat startul partidei. UEFA a solicitat oficialilor de pe Anfield să-i contacteze pe omologii lor de la United pentru soluționarea daunelor produse pe stadion.

De partea cealaltă, cei de la Manchester United au fost amendați cu 18.000 de euro pentru injuriile adresate de către fani, care au aruncat obiecte în teren și au blocat scările de la ieșirea din tribunele stadionului Old Trafford.

Liverpool mai are de plătit încă două sancțiuni disciplinare către UEFA: pentru torțele aprinse la meciul din Europa League cu Borussia Dortmund, dar și pentru scandalul provocat alături de fanii Sevillei la finala Europa League de la Basel, atunci când fanii celor două echipe s-au confruntat de mai multe ori.

Publicat: 24 05. 2016, 22:52
Actualizat: 24 05. 2016, 22:53