Manchester United sparge banca după înfrângerea cu Liverpool! Englezii își iau un super atacant cu 50 de milioane de euro

Paris Saint-Germain's Brazilian defender Thiago Silva (L) makes a fault on Lyon's French forward Moussa Dembele (R) leading the referee to call for a penalty during the French L1 football match between Olympique Lyonnais (OL) and Paris-Saint Germain (PSG) at Groupama stadium in Decines-Charpieu, near Lyon, on February 3, 2019., Image: 411950737, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: JEFF PACHOUD / AFP / Profimedia

Manchester United riscă să rateze iar Liga Campionilor, iar Solskjaer e decis să aducă un atacant de top pe Old Trafford, în condițiile în care echipa e acum la 30 de puncte de liderul Liverpool. După eșecul de pe Anfield, scor 0-2, United s-a hotărât să facă totul pentru transferul lui Moussa Dembele, atacantul cu evoluții excelente în tricoul lui Lyon.

Gruparea din Manchester oferă 50 de milioane de euro pentru Dembele, conform celor de la Foot-Mercato, preluați și de cei de la AS.

Dembele îl va înlocui pe Rashford la United. Lyon și-a găsit atacant

Internaționalul francez este considerat înlocuitorul perfect pentru Marcus Rashford, care s-a accidentat înaintea derby-ului cu Liverpool și va lipsi timp de trei luni.

Astfel, Dembele ar urma să ajungă la United chiar în această iarnă, iar Solskjaer știe de ce insistă pentru fotbalistul francez. Colegul lui Ciprian Tătărușanu a marcat 11 goluri în acest sezon de Ligue 1, la fel ca Neymar. Cei doi sunt depășiți doar de Mbappe (13 goluri) și de revelația Ben Yedder (14 goluri).

Lyon știe că nu-l mai poate păstra pe Dembele și s-a înțeles cu Villarreal pentru Karl Toko Ekambi. Camerunezul vine sub formă de împrumut în Franța, cu obligație de transfer definitiv pentru 20 de milioane de euro.

22 de milioane de euro a plătit Lyon pentru transferul lui Dembele de la Celtic. Atacantul a ajuns în 2018 în Ligue 1

Publicat: 20 01. 2020, 20:21
Actualizat: 20 01. 2020, 20:25