Alex Ferguson caută întăriri pentru noul sezon, iar postul de mijlocaș central e cel care îi dă cele mai mari bătăi de cap scoțianului. Paul Scholes s-a retras la finalul sezonului și acum Manchester are nevoie de un coordonator demn să-i urmeze.
Wesley Sneijder și Luka Modric sunt două din variantele pe care le are Ferguson la dispoziție, însă Inter și Tottenham vor cel puțin 30 de milioane pentru jucători. E și motivul pentru care managerul lui Manchester s-a gândit la o variantă mai ieftină și care se poate dovedi mult mai profitabilă. E vorba de japonezul Shinji Kagawa, de la Borussia Dortmund.
În vârstă de 22 de ani, Kagawa a fost unul din motoarele Borussiei în ultimul sezon și a reușit opt goluri în 18 partide jucate în Bundesliga.
Totuși planurile lui Ferguson sunt stricate de ambiția nemților de a-și păstra vedeta în formare. „Transferul lui Kagawa nu e un subiect pentru noi. Nu e de vânzare! Ne dorim să-i prelungim contractul imediat după ce va reveni din vacanță„, a declarat managerul general Michael Zorc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER