ManU îl vrea pe De Gea! „Am contract cu Atletico până-n 2013”
Tânărul portar al echipei Atletico Madrid, David De Gea, aflat
în vizorul grupării engleze Manchester United conform presei
internaționale, a declarat că este jucătorul formației din capitala
Spaniei până în 2013, informează AFP.
Ferguson, însoțit de antrenorul portarilor de la Manchester
United, Eric Steele, s-a deplasat în Spania, unde a asistat,
miercuri, la partida dintre FC Valencia și Atletico Madrid, scor
1-1.
„Știam de la televizor că Ferguson a fost la Valencia,
dar cred că mai mult pentru a vedea echipa gazdă, nu pe mine. Eu am
un contract aici și sunt jucătorul clubului Atletico până în anul
2013, iar aste este cel mai important”, a declarat De Gea,
la Radio Marca, citat de MEDIAFAX.
Clubul englez, care caută un succesor pentru olandezul Edwin van
der Sar (40 de ani), ar fi gata să ofere 14 milioane de euro pentru
De Gea, în luna ianuarie, conform jurnalului Daily Mirror, citat de
presa spaniolă.
Supranumit „Van de Gea”, datorită alurii comparabile cu aceea a
longilinului Van der Sar, portarul formației Atletico a făcut parte
din lotul inițial al Spaniei, de 30 de jucători, pentru Cupa
Mondială, însă nu a făcut deplasarea în Africa de Sud.