Manuel Neuer, portarul în vârstă de 36 de ani al lui Bayern Munchen, și-a rupt piciorul la schi, după eliminarea Germaniei de la Campionatul Mondial din Qatar.
Echipa națională a Germaniei nu a reușit să iasă din faza grupelor, clasându-se pe penultimul loc din Grupa E, fiind devansată de către Japonia și Spania. Pe ultimul loc a fost Costa Rica.
Ultimul meci al Germaniei la Cupa Mondială a fost pe 1 decembrie. Nemții au plecat din Qatar, iar Manuel Neuer s-a dus în vacanță la schi.
Manuel Neuer a anunțat pe rețelele sociale că și-a rupt piciorul la schi și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Ca urmare a acestui eveniment nefericit, Manuel Neuer va rata restul sezonului din Bundesliga.
Bayern Munchen este angrenată și în lupta pentru titlu, fiind lider în Bundesliga cu un avans de patru puncte, dar și în Liga Campionilor, urmând să o întâlnească pe PSG în optimile de finală.
„Salutare, prieteni,
Ce pot să spun, sfârșitul anului ar fi putut să meargă cu siguranță mai bine… În timp ce încercam să îmi limpezesc gândurile la schi, am suferit o fractură la picior. Operația de ieri a mers bine. Mulțumesc mult medicilor! Cu toate acestea, mă doare să știu că sezonul actual s-a încheiat pentru mine.
Aveți grijă!
Manuel al vostru”, a scirs Manuel Neuer, pe Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Manuel Neuer (@manuelneuer)
A post shared by Manuel Neuer (@manuelneuer)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER