Massimo Moratti, președintele lui Internazionale Milano, a confirmat zvonurile potrivit cărora fostul star argentinian va colabora cu clubul pe care îl conduce.
"Da, așa este. Totul a plecat de la niște vorbe aruncate în vânt, dar văd că s-a brodit bine. Diego a acceptat, dar deocamdată nu are nici contract cu noi, nici nu i-am stabilit clar atribuțiile", a explicat Il Presidente.
Presa italiană speculează asupra faptului că "Butoiașul atomic" va da informații lui Jose Mourinho despre tineri jucători de viitor din campionatele sudamericane dar, pe de altă parte, este posibil ca Diego să-și convingă viitorul ginere, "El Kun" Aguero, vedeta lui Atletico Madrid, să dea Spania pentru Italia. Oricum, rămâne de văzut cum se va împăca Maradona cu Jose Mourinho…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER