Antrenorul echipei Valencia, Marcelino Garcia Toral, are nevoie de câteva zile pentru refacere înainte de a își relua activitatea, după ce a fost implicat într-un accident rutier în Ajunul Crăciunului, informează site-ul grupării din La Liga.
Marcelino, care se îndrepta spre casa din Gijon pentru a sărbători Crăciunul, a suferit un accident pe autostrada către Logrono, din cauza unui mistreț care traversa șoseaua, a anunțat agenția EFE.
Marcelino s-a ales cu câteva răni ușoare, la fel ca soția sa, care îl însoțea, în timp ce mama antrenorului a avut nevoie de internare în spital.
În vârstă de 52 de ani, Marcelino o pregătește pe Valencia din mai anul acesta. În prezent, echipa se află pe locul 3 în La Liga, cu 34 de puncte, la 11 puncte distanță de liderul FC Barcelona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER